; movieschocolatebooks: Istanbul de Orhan Pamuk by NICO

Pages

Monday, June 8

Istanbul de Orhan Pamuk by NICO



Istanbul sau melancolia la puterea absoluta sau orasul suflet.


Ai fost vreodata in Istanbul? Eu, da si de aceea am sa iti povestesc ceea ce m-a facut sa ma indragostesc de orasul lui Pamuk, o sa povestesc despre uimirea descoperirilor calatorului amator si redescoperirilor prin ochii scriitorului.

Romanul scris de Pamuk este o biografie a Istanbului vazut prin ochii copilului, adolescentului si mai apoi adultului Orhan Pamuk, este o declaratie de dragoste adresata acestui oras. Cand spun oras, cuvantul este prea mic si prea lapidar pentru a descrie Istanbulul, este sarac in intelesuri...asa ca ii voi spune 'metropola'- avand intelesul sau de dictionar numai bun pentru a-l zugravi. metropola- oras sau stat antic, considerat in raport cu coloniile sale, nume dat marilor orase ale lumii. Oras antic, este o descriere manusa acestei entitati, am putea spune.




Am fost in Istanbul de doua ori. O data, turist necunoscator si grijuliu, dar curios si pe fuga. A doua oara, turist avid de a se pierde pe stradutele intortochiate si parca desprinse dintr-un teatru ale Istanbulului, cu oameni ocupati, colorati, veseli, galagiosi si muncitori...dar saraci. In istanbul, luand la pas orasul si pierzandu-te pe stradutele intortochiate si multe, foarte multe, te loveste nu saracia, ci modestia oamenilor. Ii vezi peste tot, furnicar de oameni, multi, peste tot. Sunt oameni pe care comparandu-i cu europenii cunoscuti tuturor par modesti, sa nu zic saraci. Dar in toata aceasta forfota, observi mandria lor, le vezi dorinta de a isi face treaba veseli si cu capul ridicat, in acelasi timp fiind serviabili (daca reusesc sa te pacalesca este strict vina ta, ei isi fac treaba si fac ceea ce au in sange de mici, comertul...de orice fel). Apreciaza un client interesat si doritor, un cunoscator, respecta corectitudinea clientului (fapt aproape absurd, de vreme ce ei se tocmesc cu tine si te forteaza sa le faci pe plac), dar asa este. Vizitand Istanbulul am descoperit multa istorie, am apreciat pastrarea ei si prezentarea ei noua, celor interesati de partea turistica... apoi am citit cartea.

A fost ca un val ce mi-a fost ridicat de pe ochi, am descoperit ca tot ceea ce am vazut era adevarat si mi-a fost explicat atat de subtil, plin de patima si de frumos, din mai multe puncte de vedere, din unghiuri diferite, cu exemple, cu istorie si suflet de istambulez atipic, istanbulez cu suflet melancolic si nelinistit... Un paria printre ai sai, un razvratit al orasului, dar in acelasi timp o voce a sa, as putea spune... Daca pana acum Istanbulul avea suflet si seva si corp...prin Pamuk are voce, exprimare si fond. Prin Pamuk are recunoastere si acceptare, are recapatarea mandriei a ceea ce a fost candva.
Citind aceasta carte, este ca si cum esti invitat sa iubesti, esti invitat sa simti si sa intelegi ceea ce istanbulezii au trait si traiesc in fiecare zi. Esti invitat sa fii o parte a sa. Istanbulul este un organism, ca o mare caracatita, ce a crescut si si-a pus amprenta asupra locuitorilor sai, i-a facut parte a sa, sunt un tot unitar, sunt un intreg, nu pot trai unii fara ceilalti, nu pot exista unii fara ceilalti; locuitorii sunt seva orasului. Este o carte testament, declaratie de dragoste, bibliografie, dar si anatomie si antropologie. Este romanul ce explica evolutia sau mai bine zis transformarea orasului o data cu transformarea omului Orhan Pamuk. Ajungi sa crezi ca au aceleasi destine, ca sunt entitati paralele ce isi reflecata transformarile unul prin celalalt. 

Ce am aflat citind acest roman? Am aflat ca istoricul Constantinopole a ocupat teritoriul grecesc. (fapte istorice inca sensibile in discutii) si a incercat sa il turcizeze, reusind pentru o perioada, dar apoi ca un blestem ... si-a pierdut identitatea. A incercat sa devina ceea ce nu este si nu va fi niciodata. Un oras european, a incercat sa isi ascunda si sa isi transforme originalitatea, ciudateniile si traditiile, imitand europenii si Occidentul. Nu ai cum sa transformi un oras istoric, o splendoare a istoriei, o monstru sacru, fara sa il hidosesti, stirbesti, fara sa il micsorezi... nu poti pune un cerc intr-un patrat si si sa te astepti sa se potriveasca perfect... Raman goluri, raman spatii fara continut... nu poti tranforma ceva maret in ceva mic si obisnuit si sa te astepti sa isi pastreze stralucirea, nu poti... raman amintiri, obiceiuri, sechele, vise, ruine... multe ruine... 

Si cum transformi ceva vechi, inceva nou, fara a darama tot si fara a o lua de la zero?




Imitand si aplicand ceea ce altii au aplicat si deja folosit. Asa s-a intamplat cu Constantinopole, transformat intr-un oras european. Numai ca golurile, amintirile, obisnuintele, visele si maretia, au fost transformate in melancolie. Orasul respira, traieste si perpetueaza melancolia. Intreaga carte este o declaratie de dragoste trista, o explicatie a aerului melancolic al Istanbului. Este o pictura de explicatie, o analiza a ciudateniei acestui oras, candva maret si care acum isi prezinta frumusetea melancolica, zambetul trist, dar inca frumos. Exact ca orasul, Pamuk se explica si pe sine, se arata pe sine si pentru sine, dar si pentru noi. Cred ca avea nevoie de aceasta carte pentru a se linisti si impaca si indeparta de durerile trecutului. Se dezvaluie noua, se dezbraca de tot ceea ce il face artist, scriitor si ne duce in sfera omului, in interiorul sau, in ceea ce fiecare ascunde lumii, in zona pe care fiecare dintre noi o protejeaza si o ascunde de cei din jur, de lume. Ne duce in zona pe care fiecare si-o protejeaza...de teama. De teama de a nu mai fi ranit, de a nu mai fi lovit, de teama de a nu mai lupta pentru sine, dar si de teama de a nu mai fi fugar, ratacit, debusolat, slab. Este zona pe care toti o au. Este nucleul pe care se construieste taria si caracterul fiecaruia. Suntem tari pentru ca vrem sa protejam ceva, pentru ca vrem sa ne protejam...asa si el. Si-a transformat slabiciunile in putere, s-a transformat prin durere si ratacire. A devenit mai puternic si mai mare prin durere si pentru a se proteja de durere...A transformat durerea in arta. Si a facut-o sublim, a tinut capul sus si si-a recunoscut slabiciunile, le-a transformat in arme... iar armele sale au fost si sunt CUVINTELE. 

Cartea este mai mult decat am reusit eu sa cuprind, este mult mai mult. Dar ma voi opri aici, pentru ca o carte trebuie traita si descoperita, nu pusa pe tava...
Post a Comment