; movieschocolatebooks: Reign over me by NICO

Pages

Sunday, May 18

Reign over me by NICO

My father's just died!!..
Do you want to have breakfast? I know a good Chinese restaurant....
No! My father is dead!

Reign over me ar putea fi foarte bine numit Life and shit we have to go through, shit we have to deal with and go on. Un film usurel si amuzant in prima faza, un film in care te trezesti ca suferi si incerci sa protejezi un personaj, vrei sa il vezi salvat, vindecat si cu toate cele bune care ti se ureaza mai ales la o aniversare...Dar descoperi ca nu stii daca ai facut bine, daca trebuia lasat asa cum era sau daca este bine sa il tratezi si vindeci, daca trebuia cumva sa il lasi sa isi vada de viata sa si sa se vindece singur, in ritmul sau. Avem un Adam Sandler un pic sarit, as usual, dar sarit in sensul de faramat in mii si mii de bucatele...Cine nu ar fi in locul lui?!?!...Unii ar putea fi chiar mai rau de atat, unii ar putea fi ...de fapt ar putea sa nu mai fie.... Si ce face el in situartia in care nu iti mai ramane nimic?...Nici macar un amarat de pudel...in viata, doar obiecte?





Sa povestesc filmul ar fi usor si plastic, as putea folosi cuvinte seci sau bine ticluite, astfel incat sa expun povestea lui Charlie Fineman cel sarit de pe fix, cel care a inchis timpul si lumea pe care o stia pana la momentul unei pierderi inimaginabil de mari, dar nu o voi face... nu sunt de parere ca trebuie sa povestesti un film, ci vazut si trecut prin tine si ceea ce esti ca om si simti ca individ, degeaba iti spun eu ca o sa plangi sau o sa vrei sa il ajuti pe acel om, daca nu esti ca mine sau nu esti Eu. Charlie Fineman este un om ca oricare altul, care ste un om boem in aparenta, un imatur si incapabil de a se descurca in viata reala, cu realul, ce respira, dar nu traieste, este plin de hobbyuri si plin de activitati care sa ii ingroape memoria. Si nu numai pe el il intalnim cu ''pitici pe creier''. Vedem cum oamenii aleg sa ''deal with life in their own way''. Asta se intampla deoarece oamenii sunt diferiti si daca eu nu reactionez exact ca tine la o durere, nu inseamna ca nu o simt, ci inseamna ca sunt diferita si ma acopar altfel decat tine, inseamna ca sunt om cu pareri si trairi proprii. Daca eu nu ma incadrez in limitele si regulile impuse sau urmate de tine, nu inseamna ca sunt in felul in care tu presupui. Sunt eu , asa cum consider ca ar trebui sa fiu. Charlie Fineman este pierdut si regasit de prieteni, vechi si noi. Este broken-hearted, dar constient si restrictiv cu ceea ce ii face rau. In aparenta este pierdut. Dar si aici exista un ''dar'' si este emotionant... Poate ca Sandler un reuseste sa faca totul perfect, poate ca mai da rateuri, dar per total are de zis o poveste grea si delicata... Mereu, dar mereu este asa...Cele mai delicate lucruri sunt grele, daca nu aproape imposibile...Daca nu ar fi greu, probabil nu le-am aprecia rezultatul si nu ne-am bucura si pastra in suflet ca fiind speciale si pretioase, nu ne-ar transforma. Lucrurile grele ne transforma, ne dezvolta, ne imping limitele, ne transforma in personalitati ce pot fi descrise folosind cuvinte cu ''mai'': mai fragili, mai maleabili, mai directi, mai taiosi, mai frumosi, mai destepti, mai tacuti, mai restrictivi etc... 

Acesta este un film despre suferinta si ''all the shit that comes with it'' si Charlie o spune intr-un final mai clar si mai bine decat as putea-o face eu acum: I don't need to talk about her or look at pictures... 'cause the truth is, a lot of times, I see her... on the street. I walk down the street, I see her in someone else's face... clearer than any of the pictures you carry with you. I get that you're in pain, but you got each other. You got each other! And I'm the one who's gotta see her and the girls all the time. Everywhere I go! I even see the dog. That's how fucked up I still am! I look at a German shepherd, I see our goddamn poodle. All right... All right...



Post a Comment