; movieschocolatebooks: Paris, je t'aime

Pages

Sunday, March 3

Paris, je t'aime

Paris, je t'aime (2006) este un amestec sensibil si alert de 18 secvente din viata de zi si de noapte a celui mai spectaculos oras. Regizorii responsabili pentru acest mozaic fabulos sunt unii dintre cei mai talentati si universali: din Franta, Olivier Assayas si Sylvain Chomet, din Brazilia, Walter Salles si Daniela Thomas, din Spania, Isabel Coixet, din Japonia, Nobuhiro Suwa, din Mexic, Alfonso Cuarón si din Germania,  Tom Tykwer; cei mai multi, insa, sunt regizori americani precum Alexander Payne, Gus Van Sant, fratii Coen, Richard LaGravenese si Wes Craven. Toate aceste viniete se leaga melodios una de cealalta, ducand-ne cu gandul la o legatura intre personaje si povesti, cand, de fapt, singurul liant este mirificul Paris.
Povestile sunt fermecatoare, fericite, triste, cu accente de simbolism, fantastice sau pline de speranta. Printre actorii care dau viata si culoare acestor mici bijuterii ii avem pe Natalie Portman, Maggie Gyllenhaal, Fanny Ardant, Elijah Wood, Nick Nolte, Bob Hoskins, Juliet Binoche, Gena Rowlands, Steve Buscemi, Gérard Depardieu si Ben Gazzara. Toate sunt niste fasii din viata si fiecare are ritmul si mecanica ei, insa cateva sunt de-a dreptul emotionante, precum Place des Victoires - regizata de Nobuhiro Suwa, cu Juliette Binoche, Hippolyte Girardot si Willem Dafoe. Mana duioasa a lui Dumnezeu se aseaza pe crestetul unei mame al carei fiu tocmai a murit; unii actori, precum Juliette Binoche si Willem Dafoe construiesc scene si personaje doar din priviri. O alta secventa de o frumusete trista este Place des fêtes - regizata de Oliver Schmitz, cu Aïssa Maïga si Seydou Boro. Absolut sfasietoare, o poveste despre doi oameni si o privire de neuitat, pe care o cauti neincetat si pe care o canti pana la ultima suflare.





La fel demult mi-au placut si povestile in care-i regasim pe seniorii cinematografiei mondiale: Bob Hoskins, Fanny Ardant, Gena Rowlands, Ben Gazzara si Gerard Depardieu. Primii doi sunt protagonistii din Pigalle - regizata de Richard LaGravenese. Bob Hoskins are mereu o mina imprevizibila, jucand cu naturalete un ucigas platit si deopotriva un comic. In aceasta secventa este un tip care cauta sa reaprinda pasiunea in relatia cu prietena sa, cu care pune la cale o intalnire cu o prostituata, menita sa le stimuleze simturile si imaginatia. In Quartier Latin - regizat de Gérard Depardieu si Frédéric Auburtin, apar Ben Gazzara, Gena Rowlands si Depardieu. Primii doi joaca magnific rolurile a doi soti despartiti dar care impartasesc, in mod evident, multe lucruri in comun: priviri complice, doua fiice, glume intime si o iubire care pare fara moarte.  




Sunt si doua povesti absolut ametitoare: una, Porte de Choisy - regizata de Christopher Doyle, cu Barbet Schroeder si Li Xin, ciudata, o combinatie de arte martiale si reclame glamorous iar cealalta, un fel de film noir, Quartier de la Madeleine - regizata de Vincenzo Natali, cu Elijah Wood si Olga Kurylenko. Elijah Wood, un turist american se indragosteste de un vampir parizian, intr-o secventa stilizata, alb-negru, cu sangele care curge parca tridimensional, cu vesminte gothice si ochi de lup. Avem si povesti multiculturale, cu imigranti si straini, cu totii reuniti sub cupola Orasului Luminilor, precum tanara mama, de origine spaniola (Catalina Sandino Moreno), din Loin du 16e - regizata de Walter Salles si Daniela Thomas. Aceasta isi lasa bebelusul la o cresa de zi si traverseaza Parisul pentru a avea grija de un bebelus francez; pe ambii ii linisteste cu acelasi cantec de leagan si este coplesitoare tristetea din privirea ei, cantand unui copil strain, cu gandul la al ei. Quais de Seine -regizata de Gurinder Chadha, ii are in centrul atentiei pe Leïla Bekhti si Cyril Descours. Un adolescent plictisit o remarca pe o tanara musulmana, pe care o ajuta sa se ridice atunci cand cade. Zambetul ei il face sa o urmeze la moschee si sa incerce sa stabileasca o legatura cu ea.

Filmul este bine inchegat iar povestile se succed intr-o maniera fluida, placuta si emotionanta. Sunt doua ore minunate care te fac sa-ti doresti sa vezi Parisul, fie ca speri sa descoperi acolo iubirea, sa te regasesti, s-o iei de la capat sau sa fii dezamagit. Indiferent ce-ti rezerva viitorul, va fi, in mod sigur, mai spectaculos in Paris!

Post a Comment