; movieschocolatebooks: Hyde Park on Hudson

Pages

Wednesday, March 20

Hyde Park on Hudson

Si zau ca mi-ar placea sa urmaresc numai filme exceptionale, povesti incredibile si partituri actoricesti de exceptie. Nu pentru ca sunt eu perfectionista sau pentru ca am asteptari mari de la oameni in general, ci pentru ca imi doresc ca filmele sa fie experiente pozitive care, dincolo de functia lor de divertisment, te imbogatesc prin subiectul, jocul sau maniera in care au fost transpuse in imagini. Si recunosc ca sunt mult mai motivata sa impartasesc acele experiente cinefile remarcabile, mai degraba decat filmele insipide sau dezamagitoare. Din pacate, Hyde Park on Hudson este un film caruia ii lipseste acea scanteie magica care sa-l faca dintr-o copie nereusita a incredibilului King's Speech o pelicula demna de Bill Murray. Pentru ca Bill este motivul pentru care am ales filmul acesta, pentru ca imi place maniera sa de interpretare, mutra lui hatra si pentru ca atunci cand adolescenta ta este conturata prin filme precum Groundhog Day, Rushmore sau Lost in Translation, devii oarecum loial unui tip de actor si unui gen de filme.



As putea sa continui sa va povestesc despre cat de talentat este Bill Murray in general, caci acest rol anume nu este unul reusit. In afara de maniera credibila in care-si joaca handicapul fizic, Bill Murray aka Franklin Delano Roosevelt iti ramane in minte prin felul in care ranjeste, aruncandu-si capul pe spate sau fumeaza din port tigaretul fin. Iar vara anului 1939, cand se pecetluieste sprijinul american acordat Angliei, prin vizita Regelul George VI (Samuel West) si a reginei Elizabeth (Olivia Colman) la resedinta Hyde Park, a insemnat pentru FDR doar escapade sexuale si preocuparea pentru colectia sa de timbre. Sau cel putin asta ne spune regizorul Roger Michell (“Notting Hill”) despre sarmantul presedinte ale carui favoruri se impart intre asistenta sa personala, Missy si Daisy, verisoara sa de gradul cinci. Margaret “Daisy” Suckley (Laura Linney) este o ruda indepartata la ale carei servicii apeleaza mama presedintelui pentru a-i vindeca acestuia indispozitia creata de o sinuzita cronica. FDR ii arata colectia impresionanta de filme, dupa care o invita la o plimbare cu masina; peisaje superbe, un camp de trifoi in floare, swing in surdina si o invitatie muta facuta sfioasei Daisy de a-i atinge partile intime -scena un pic ciudata care se profileaza nepotrivit pe fundalul unei zile frumoase de vara, in care vantul adie usor iar culorile mustesc in jurul lor. Or not!




Altfel, este amuzanta si in acelasi timp, stupida, tevatura pe care capetele regale o fac in jurul tapetului camerei personale -care ii ironizeaza pe vajnicii soldati britanici- sau picnicului la care se servesc hot dogs. De precizat ca alegerea culinara ii apartine lui Elizabeth Roosevelt, singura aparitie de forta a filmului, care incearca sa-i umanizeze pe cei doi in ochii poporului american. Aceasta este partea in care filmul se transforma intr-o comedie de moravuri iar presedintele este redus la imaginea unui batranel invalid dependent de cocktailuri, colectia de timbre si verisoara sa stearsa, Daisy. Iar aceasta din urma, care este si raisonneur-ul filmului, are o trecere simpla, liniara, prin pelicula, insignifianta in aproape toate scenele si cautand in permanenta atentia si compania lui FDR.




Desi inspirat din scrisorile personale si jurnalul descoperit la moartea lui Daisy, filmul in sine nu ne spune nimic semnificativ despre FDR si nici nu reda in mod exceptional povestea, oricum ar fi fost ea, dintre presedinte si Margaret Suckley. Daca sa va obositi sa vedeti filmul? Doar de dragul lui Bill Murray sau in virtutea aprecierii pe care o nutriti fata de figura politica a lui Franklin Delano Roosevelt.
Post a Comment