; movieschocolatebooks: The Impossible -povestea unei supravietuiri

Pages

Tuesday, January 15

The Impossible -povestea unei supravietuiri

Un melanj emotionant de drama, disperare, panica, suferinta, speranta, lupta pentru supravietuire, The Impossible este o lectie de viata, mai ales ca este inspirat de povestea reala a unei familii spaniole. In film, avem o familie britanica -doi parinti si trei baieti- care isi petrece vacanta de Craciun in Thailanda si este surprinsa de tsunami-ul, care a ucis aproape 240 mii de oameni, in 2004. Filmul este regizat de Juan Antonio Bayona si scris de Sergio Sánchez, care au colaborat excelent pentru povestea cu fantome din The Orphanage in 2007.









Maria (Naomi Watts) si Henry (Ewan McGregor) si cei trei fii ai lor, Lucas (Tom Holland), Thomas (Samuel Joslin) si Simon (Oaklee Prendergast) sunt despartiti de valul ucigas si incep o lupta acerba pentru supravietuire si regasire. Filmul este extrem de emotionant si de dramatic, iar imaginile cu valul ucigas si cu efectele naucitoare ale dezastrului sunt de-a dreptul inspaimantatoare. Desi nu are nimic din stralucirea unui film hollywoodian, povestea familiei Bennet pare incredibila, aproape ireala. Imi inchipui cat de socant si de traumatizant este sa fii smuls din confortul personal, din fericirea imediata si sa fii aruncat intr-un cosmar, sa fii ranit fizic si sfasiat emotional, pentru a retrai fericirea suprema, alaturi de oamenii cei mai dragi tie, in cel mai sensibil episod de reunire si regasire. Scena respectiva, cea a valului spulberator mi-a amintit de filmul lui Clint Eastwood, Hereafter (2011), unde exista un episod similar. Mi-au placut foarte mult interpretarile lui Naomi Watts si Ewan McGregor, el insusi tata de patru copii; actrita asta are o fragilitate extraordinara in privire si in zambet, o alura ce-mi aminteste de filmele vechi si o tarie ce se simte dincolo de ecran. Iar Ewan McGregor, pe care l-am remarcat candva in Trainspotting (1996), face un rol bun, al unui tata sfasiat intre a-si abandona fiii mai mici si a ramane sa-si gaseasca sotia si fiul cel mare. Momentul in care trebuie sa imprumute un telefon mobil pentru a-si anunta socrul, este remarcabil; personajul sau izbucneste intr-un plans puternic, ca un baietel debusolat. La fel de impresionant este si rolul baiatului cel mare, Lucas, care are o maturitate ce depaseste limitele varstei, salvandu-si nu doar mama, dar dand dovada de umanitate in incercarea lui de a-i ajuta pe ranitii din spital sa-si identifice membrii familiei.


Filmul nu are o subtilitate deosebita si nu este foarte complex, insa iti raman pe retina anumite imagini dramatice precum cea in care Henry se plimba printre sirurile de cadavre, incercand sa-si identifice sotia si fiul sau scena suvoiului imens care spulbera totul in calea lui. Este un film corect, despre supravietuire si umanitate, despre sansa de a aprecia lucrurile cu adevarat importante in viata. Iar Naomi Watts isi merita nominalizarea la Premiile Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal!
Post a Comment