; movieschocolatebooks: The Hobbit- too much to chew!

Pages

Sunday, January 20

The Hobbit- too much to chew!

The Hobbit: An unexpected story (2012) este o aventura de proportii in care esti aruncat alaturi de 13 pitici, orci, elfi, troli, un dragon aproape nevazut, trei vrajitori, un hobbit de nadejde, My Precious si o atmosfera de basm. Daca te-ai dat in vant dupa barbosul Aragorn, blondul Legolas sau privirea pierduta a lui Frodo, o sa fii un pic dezamagit, caci filmul nu are nici figura masculina de referinta, nici poveste de dragoste; ai sansa, in schimb, sa-i revezi pe Gandalf The Grey, Milady Galadriel, Gollum, Elrond sau Saruman. Si asta, daca esti familiar cu trilogia Lord of The Rings sau ai citit cartile lui J R R Tolkien.

Povestea incepe in decorul ei mitic: dragonul Smaug cucereste prin pucioasa si foc regatul piticilor, Erebor. Ne reintalnim cu cel mai varstnic hobbit, Bilbo Baggins (Ian Holm) care isi scrie memoriile si ne poarta in urma cu 60 de ani, unde facem cunostiinta cu un anti-erou, blandul, tanarul Bilbo (Martin Freeman), un tip pasionat de carti si de gradinarit. Acesta este contactat de carismaticul vrajitor Gandalf The Grey (Ian McKellen), care il alege pe Bilbo sa-i insoteasca pe cei treisprezece pitici razboinici in incercarea de a-si recupera cetatea pierduta. Acestia sunt condusi de viteazul rege Thorin, interpretat de Richard Armitage. Si astfel incepe calatoria care ii aduce aproape de personaje familiare precum Galadriel – o Cate Blanchett serafica si imperturbabila – si Saruman, interpretat cu demnitate si prezenta de spirit de nemuritorul Christopher Lee. Insa, ingrozitoarele Orci le-au luat urma si urmeaza lupte spectaculoase 3D la inaltimi spectaculoase, iar momentul suprem este intalnirea dintre Bilbo si incredibilul Gollum, interpretat cu maiestrie de Andy Serkis. Este scena dramatica in care Bilbo gaseste inelul si se dueleaza in ghicitori cu My Precious, intrand in jocul acestuia si alimentandu-i paranoia. Dupa ce reusesc sa scape de atacul Orcilor, protagonistii sunt nevoiti sa se lupte cu necromantul Azol, un vechi dusman al lui Thorin, si cu varcolacii sai, iar cand totul pare pierdut, Gandalf ii salveaza din nou, cu magia sa.


Desi mi-a placut nespus trilogia Lord of the Rings, regizata de acelasi Peter Jackson, The Hobbit mi s-a parut lung, prost montat, cu discrepante intre scenele de inceput, desprinse parca dintr-o piesa de teatru si cele de lupta, create cu tehnologia 3D. Nu m-a prins povestea, nu m-a impresionat niciunul din personajele noi, singurele lucruri familiare, deosebite, fiind personajele consacrate si momentele in care Howard Shore foloseste temele muzicale din Lord of the Rings. Interpretarile lui Martin Freeman si ale lui Richard Armitage au fost corecte, insa incercarea evidenta a regizorului de a-l transforma pe Thorin intr-un Aragorn este nesustinuta si nereusita. Singurul care mi-a ramas in minte este Gandalf, cu zambetele lui voalate, modul sau calm de a fuma pipa si felul incredibil de amuzant  in care isi ridica sprancenele in momentele cheie. Altfel, filmul a fost aproape pueril, de parca regizorul si-ar fi dorit in mod declarat o audienta mai tanara si cred ca a incercat un pic prea mult sa includa cat mai multe detalii din romanele lui Tolkien, in cele trei ore ale filmului. Pelicula mi-a taiat avantul si nu cred ca voi astepta cu mare anticipare si entuziasm urmatoarele doua parti; in orice caz, a fost o mare dezamagire dupa trilogia de acum unsprezece ani, in care personajele au fost mai bine creionate, scenele de actiune au fost mai credibile iar povestea de dragostea ne-a tinut pe jar.


Post a Comment