; movieschocolatebooks: November 2012

Pages

Wednesday, November 28

Savages

"'I'm in love with two men" -asta marturiseste Ophelia ( Blake Lively) inca de la inceputul filmului Savages (2012) cand ii prezinta pe cei doi barbati din viata ei: pe blandul Ben (Aaron Johnson), dublu licentiat al Universitatii Berkeley si pe violentul Chon (Taylor Kitsch), fost mercenar si soldat in marina americana.













Cu semintele aduse de Chon din Afganistan si cunostiintele de botanica ale lui Ben, se pun bazele unei afaceri infloritoare cu marijuana. Cei trei impart o casa de vis si acelasi pat, intr-un orasel din California, insa armonia acestui "menage a trois"este spulberata cand cei din cartelul mexican Baja vor sa le devina parteneri de afaceri. Initial Ben si Cho ii refuza pe mexicani si planuiesc sa-si acopere urmele si sa petreaca un an de zile in Indonesia. Oamenii Elenei (Salma Hayek), capul retelei mexicane, o rapesc insa pe O. si cei doi sunt fortati sa accepte noii termeni ai parteneriatului lor, sub amenintarea uciderii fetei. Ajutati de fostii colegi luptatori SEAL ai lui Chon, baietii deturneaza un camion al cartelului, ucid sapte din oamenii Elenei si le fura banii, dupa care ii insceneaza lui Alex, unul din oamenii de baza ai acesteia, intreaga poveste. Lado (Benicio del Toro), tortionarul Elenei si omul de legatura al lui Dennis (John Travolta), un politist corupt al Brigazii AntiDrog, smulge fortat marturia lui Alex care o implora pe Elena sa-l crute "de dragul Magdei"; astfel, Ben si Chon descopera punctul vulnerabil al Elenei: fiica ei. Dennis si Lado pun la cale distrugerea Madrinei si le dau informatii celor doi despre locatia Magdei, care este rapita si folosita pentru a face schimbul cu Ophelia.

Momentul in care se face schimbul culmineaza cu un macel care se incheie cu moartea tuturor celor implicati, insa acesta este doar felul in care O se teme ca se vor sfarsi lucrurile; in realitate, Chon ii dezvaluie Elenei tradarea lui Lado, acesta din urma fuge iar sosirea cavaleriei politienesti condusa de Dennis salveaza situatia. Chon si Ben sunt eliberati din arestul politiei de catre Dennis, care ii recunoaste ca fiind informatorii lui din ultimii sase ani si acestia pleaca spre destinatia mult visata impreuna cu Ophelia.


Ce mi-a placut- Benicio del Toro in rolul sau de bruta, un psihopat lipsit de orice loialitate, care isi trateaza cu aceeasi violenta familia si subordonatii, ca sa nu mai vorbim de victimele pe care le decapiteaza. Are cel mai credibil parcurs in film si are si o iesire pe masura: isi tradeaza sefa si alieaza cu dusmanul ei de moarte, El Azul, rafinandu-si probabil modus operandi. Pe urma, mi-a placut John Travolta, care face un rol credibil de politist corupt, care e tatal a doua fetite si sotul devotat al unei femei cu cancer in faza terminala si care isi face o "mea culpa" onesta pe patul de spital al sotiei.

Ce nu mi-a placut- ca filmul m-a lasat nesatisfacuta. Oliver Stone a incercat sa ma pacaleasca cu finalul fericit in care raii sunt pedepsiti si "the good guys make it", n-am simtit nicio placere ca Elena a incasat-o; nu m-a impresionat decat scena in care isi mananca cu multa stapanire de sine friptura, atenta sa nu-si tradeze emotiile sau sa nu-si strice machiajul impecabil. Ma asteptam, indusa fiind in eroare de conotatia tragica a numelui, ca Ophelia sa nu fie un personaj atat de lipsit de substanta, care incearca sa-si justifice existenta si alegerile, punandu-le pe seama unei mame dezinteresate si a unui tata inexistent- un complex al lui Oedip, in varianta "saraca fata bogata."

Inchei intr-o maniera impaciuitoare: Blake Lively este radioasa si iubitoare in prima parte a filmului iar conceptul de "savage" este bine ilustrat: suntem salbatici in modul in care iubim, suntem niste brute in felul in care ne macelarim dusmanii, suntem neimblanziti in felul in care vrem sa traim, suntem cruzi in felul in care ii tradam pe oameni. E interesant ca, cei trei nu isi doresc chestii mercantile, nu au ambitii exorbitante, vor doar sa traiasca ca niste salbatici in Indonesia, sa se intoarca la starea ancestrala de bine, cu toate ca tonul final al lui O. nu indica nici pe departe entuziasm sau the eternal bliss.

PS: Cum se vede, de dinafara, ideea de threesome explicata de Elena: baietii se iubesc atat de mult pe ei insisi, incat sunt dispusi s-o imparta pe Ophelia. Sau mai avem varianta Y Tu Mama Tambien, un road movie din 1999, in care Julio si Tenoch  au nevoie de Luisa ca sa-si dea seama ca prietenia dintre ei inseamna mult mai mult.

Tuesday, November 27

Brief Encounter

Exista in viata fiecaruia dintre noi cateva intalniri memorabile, de capatai, care ne fac ceea ce suntem, ne spun unde trebuie sa ajungem si, daca suntem cu adevarat norocosi, ne ajuta sa obtinem ceea ce vrem. Cred ca momentul in care am vazut Brief Encounter a fost o astfel de intalnire decisiva: m-am indragostit iremediabil de filme. Am vazut sute de filme de atunci, unele mai spectaculoase, altele mai superficiale, insa Brief Encounter este ca o prima iubire: obsedant, captivant, a tender spot.  
Filmul este, bineinteles, o poveste de iubire neconsumata, intre doi oameni casatoriti. Laura Jesson (Celia Howard) este mama a doi copii si merge, cu trenul, in fiecare joi, la cumparaturi si sa vada un film intr-un orasel din apropiere. Intr-o astfel de zi il intalneste, pe peronul garii, pe Alec Harvey (Trevor Howard) un doctor care lucreaza o zi pe saptamana in acelasi orasel. Se simt bine unul in compania celuilat si treptat, intre ei se nasc niste sentimente mai puternice. O vreme, se intalnesc cu spaima amantilor de a nu fi recunoscuti, fara a petrece vreo clipa impreuna dincolo de barul garii. Incercarea de a deveni amanti cu adevarat esueaza si cei ii isi dau seama ca relatia lor nu are nici un viitor si decid sa se desparta. Intalnirea finala este evident in gara -Alec s-a hotarat sa plece in Africa sa lucreze ca doctor- insa aparitia unei prietene vorbarete, Dolly Messiter, le rapeste sansa de a-si lua cu adevarat adio. Trenul lui Alec soseste, acesta o saluta pe Dolly si o strange usor pe Laura de umar, fara niciun cuvant. Laura reuseste sa iasa pe peron, orbita de luminile trenului, innabusindu-si probabil impulsul de a se arunca pe sine. Se intoarce acasa la sotul care, pentru prima oara, ii citeste zbuciumul de pe chip si o imbratisaza ingrijorat.
Brief Encounter este castigator al Palme d’Or in 1946, Celia Howard a fost si ea premiata cu Premiul pentru Cea Mai Buna Actrita al Academiei Britanice in 1947 iar filmul este apreciat ca fiind unul dintre cel mai bune filme britanice ale tuturor timpurilor. Este o carte de vizita greu de ignorat si, pentru cinefili, o invitatie de nerefuzat. Evident ca am aflat toate aceste lucruri mult dupa ce ma indragostisem de filmul alb-negru, cu dialoguri simple, sincere, cu saruturi inocente, de demult si cu muzica lui Rachmaninov pe fundal. L-am revazut mai tarziu, incantata sa descopar ca regizorul, David Lean, realizase un alt film preferat- Doctor Jivago- si ca avea o magie si o stralucire aparte, acea magie a povestilor atemporale, care isi tes nefericirea/fericirea intre doua trenuri/doua lumi, in mijlocul unei multimi de oameni grabiti si indiferenti. Brief Encounter nu este trist, este o poveste clasica de iubire care, desi nu are dialogurile comice si subtile din Gara pentru doi, un alt film despre dragoste si trenuri, are profunzime si farmec.  

Fiecare intalnire cu noi, cu ceilalti, cu cartile sau cu filmele este unica si irepetabila. Unele sunt atat de fulgeratoare, atat de intense incat ne lasa fara rasuflare pentru o vreme sau pentru o viata; trebuie doar sa ne acordam ragazul si seninatatea de a le savura si de a le pastra in sufletul nostru, in jurul nostru, in biblioteca noastra sau in mintea noastra. 

Monday, November 26

Take this waltz

Take this Waltz ne spune o poveste simpla despre Margot (Michelle Williams), o tanara de 28 de ani, casatorita cu Lou (Seth Rogen), un bucatar fascinat de retete cu pui. In timpul unei calatorii de afaceri, Margot il cunoaste pe Daniel (Luke Kirby) si intre ei se naste o chimie careia ii rezista amandoi cu stoicism, mai ales ca descopera ca locuiesc pe aceeasi strada. Margot incearca sa isi reprime orice sentiment fata de Daniel, apropriindu-se mai mult de Lou, care joaca cartea sotului distant, preocupat, mai degraba, de reusita retetelor gen chicken cacciatore decat de a-i acorda atentie sotiei. Totul culmineaza cu hotararea brusca a lui Daniel de a se muta din cartier, ceea ce are rolul unei revelatii pentru Margot, care ii marturiseste sotului sentimentele fata de vecinul de peste strada si alege sa-l paraseasca pe Lou. Urmeaza un fast-forward al relatiei dintre Daniel si Margot, punctat cu scene de sex, dar filmul nu aduce nici un deznodamant fericit; dimpotriva, cautarea continua a lui Margot iti lasa un gust amar.


So far, so good...Mi-au placut cateva lucruri la filmul asta. In primul rand, am fost uimita sa-l vad pe Seth Rogen intr-un rol de compozitie, totalmente diferit de personajele aiurite din The Green Hornet (2011) sau Knocked up (2007). Mi-a placut nu numai interpretarea personajului, ci si felul in care Lou a fost construit- in aparenta, un tip insensibil, pasionat doar de gatit, dar care isi iubeste sotia atat de mult incat renunta la ea si o lasa sa plece cu Daniel. Pe cat de iubitor este, pe atat de ferm vine raspunsul sau negativ la finalul scenei dintre el si Margot, cand aceasta insinueaza ideea unei impacari.

Secondly, a fost tare scena din barul in care Margot si Daniel se intalnesc sa bea ceva si el ii face o declaratie atat de erotica incat aceasta simte brusc nevoia sa faca un dus. Mi-a placut naturaletea scenei chiar daca mi-a adus aminte de o alta scena celebra, dar mai zgomotoasa, din When Harry Met Sally (1989) in Katz's Delicatessen. Nu mai e nevoie sa spun ca Michelle Williams este la fel de proaspata, naturala si atragatoare ca intotdeauna iar nefericirea o face si mai radioasa.










Filmul te face sa te intrebi ce sanse au relatiile de lunga durata si daca dragostea poate supravietui incorsetata de rigorile casniciei sau libera de orice reguli. Abordarea subiectului de catre Sarah Polley, regizoarea filmului, este una onesta si curajoasa desi, in final, nu ne ramane decat sa intelegem ca atunci cand vine vorba de iubire, iubim imperfect si irepetabil.

Sunday, November 25

Hope Springs

Hope Springs este poveste lui Kay si Arnold, un cuplu din suburbii, parintii a doi copii maturi, care locuiesc intr-o casa frumoasa, decoratata parca de Martha Stewart. Prinsa in rutina zilnica, Kay (Meryl Streep) isi da seama ca ii lipseste intimitatea relatiei si atunci cand incercarile de a readuce un suflu nou in casnicie esueaza, apeleaza la serviciile unui consilier matrimonial, Dr Feld (Steve Carell). Arnold (Tommy Lee Jones) este luat prin surprindere si incearca sa deturneze planul sotiei de a petrece o saptamana in oraselul Great Hope Springs. In cele din urma, urmand sfatul unui coleg divortat, o insoteste pe Kay intr-o calatorie ce le va schimba viata

Filmul in sine nu este spectaculos, chiar usor plicticos, insa interpretarea lui Tommy Lee Jones aduce un plus de vigoare. Initial, interpreteaza rolul sotului blazat, multumit, oarecum iritat de gandul de a-si abandona tipicul existentei. Desi neaga ca ar fi ceva in neregula cu casnicia lor, Arnold o urmeaza pe Kay la intalnirile cu expertul Dr Feld si il vedem trecand printr-o gama de emotii diferite, punctate de umorul sau sec. Kay este o femeie simpla, care nu a avut niciodata fantezii cu sotul ei dar care isi doreste o relatie pasionala. Se conformeaza docil exercitiilor sugerate de consilier in ciuda stangaciei si e dispusa sa invete lucruri noi.


Cu toate ca povestea va reusi probabil sa-i incite doar pe cei de aceeasi varsta cu interpretii, filmul ofera trei interpretari interesante, mai ales ca regizorul David Frankel este cel care a regizat The Devil Wears Prada (2006). Din aceasta perspectiva, este interesant sa le punem in opozitie pe cinica Miranda Priestly cu casnica Kay Soames, prima cu silueta de viespe si hainele de firma, cea de-a doua, o gospodina asexuata, cu stil shabby chic. Tommy Lee Jones are o traiectorie lineara pana in punctul in care maniera politicoasa, usor bagacioasa a lui Steve Carell, scoate la iveala un barbat sensibil, care a incetat sa mai spere dar care isi iubeste sotia, in ciuda frustrarilor personale. Pe Steve Carell l-am urmarit asteptandu-ma sa tasneasca, la un moment dat, din fotoliu sau de terapeut si sa inceapa un dans al ploii, pentru ca mi se pare ca are o figura extrem de comica. Insa, personajul sa ramane profesionist de la inceput pana la sfarsit, culminand cu rolul de preot jucat in cadrul ceremoniei de innoire a juramintelor a lui Kay si Arnold.


„Sometimes to keep the magic, you need to learn a few tricks” ne indeamna posterul filmului si desi cei doi protagonisti nu invata nici o smecherie noua, se redescopera pe ei insisi si sentimentele vechi care i-au facut sa se indragosteasca unul de celalalt.







Saturday, November 24

Povestirile Evei Luna

Prima oara am auzit de Isabel Allende, cand o prietena m-a invitat sa vedem la cinema ecranizarea romanului sau, The House of  the Spirits (Casa spiritelor). Nu stiam prea multe despre realismul magic, desi citisem Un veac de singuratate, dar m-a fascinat stilul acela pasional, in care se impleteau realitatea cruda cu fantasticul, intr-o maniera atat de fireasca. Mi-am reorientat lecturile si am inceput o lunga relatie pasionala cu latino-americanii- Marquez, Vargas Llosa, Alejo Carpentier. I-am iubit pe toti, dar loialitatea mea s-a tesut treptat in jurul Isabelei Allende. Cel mai mult ma fascineaza talentul cu care incapsuleaza, in cateva mii de cuvinte, povesti pline de pasiune, tumultoase, cu umor si cu personaje care raman cu tine mult dupa ce ai lasat cartea din mana.


Povestirile Evei Luna sunt un amestec captivant de imagini, mirosuri, sunete, figuri care te invaluie din prima pagina si te poarta, cand mai navalnic, cand mai lent, peste locuri, timpuri si povesti de demult. Eva Luna, alter ego-ul scriitoarei, cu care cititorul fidel s-a familiarizat deja, se strecoara discret in Din tarana suntem fauriti, alaturi de Rolf Carle, barbatul care se vindeca de propriile traume prin inocenta unei copile, desi prezenta ei se simte in fiecare dintre personajele feminine ale Isabellei Allende.
In Cadou pentru o iubita, Horacio Fortunato, un circar vanitos, plin de imaginatie si cu spirit mercantil, se gaseste complet dezarmat in fata farmecelor firavei, insignifiantei, Patricia Zimmerman, femeie maritata, pe care nu reuseste s-o cucereasca, nici cu gesturi galante, nici cu cadouri scumpe. Plin de pasiune, dar neputincios in fata sortii potrivnice, apeleaza la batranul sau bunic, care ii impartaseste cel mai mare si simplu secret: "Fa-o sa rada, cu asta nu dai gres la femei..." Horacio regizeaza cel mai opulent spectacol de circ in gradina femeii, incununat de sosirea sa intr-un car alegoric care ii zmulge acesteia un hohot de ras.
Pasiunea este cuvantul cheie si in Fata perversa, unde Elena, fiica, senorita Sofia, mama si Juan Jose Bernal, obiectul dorintelor celor doua, construiesc un triunghi amoros. Elena este o fiinta stearsa, lipsita de farmece si de prezenta de spirit, care isi imparte viata anosta intre scoala si munca zilnica in pensiunea tinuta de mama sa. Venirea chiriasului artist le bulverseaza pe amandoua si declanseaza trairi puternice, ce incep sa devoreze sufletul si trupul Elenei. Mistuita de porniri si consumata de faptul ca Juan Jose prefera carnea de femeie a mamei ei, Elena se strecoara intr-o noapte in patul acestuia. Initial sedus de miscarile fetei, Juan Jose ii da seama ca strange in brate femeia nepotrivita si acest lucru duce la alungarea acesteia, timp de sapte ani, intr-un internat de calugarite. Prima parte a nuvelei descrie amanuntit starile contradictorii si pasiunea crescanda a Elenei, in timp ce in cea de-a doua parte, scriitoarea se focalizeaza pe trairile lui Juan Jose, care desi se casatoreste cu seniorita Sofia, nu poate sa uite "amintirea oaselor fragile". Totul culmineaza cu sosirea fetei de douazeci si sapte de ani, impreuna cu logodnicul, in casa parinteasca. Profitand de un moment de singuratate, Juan Jose isi marturiseste sentimentele dar amintirea fetei perverse a disparut din mintea Elenei.

Pasiunea nu tine cont de varsta in nuvelele Isabelei Allende: ea isi face simtita prezenta si la cei saptezeci de ani ai Binefacatorului din Palatul Fantoma, care rapeste sotia mai tanara, dar blazata, a unui ambasador, pentru a o putea iubi, pierdut de lume, intr-un palat de vara, in mijlocul junglei. Odata consumata, povestea sfarseste diferit pentru cei doi: Binefacatorul se intoarce in capitala, pentru a muri in uitare iar Marcia se contopeste cu locul luxuriant, misterios, inconjurata de soapte.











Toate cele douazeci si trei de nuvele din volumul Povestirile Evei Luna iti rezerva partea lor de fantastic si de mister, antrenandu-ti toate simturile, trezindu-ti senzatii puternice si creand o dependenta placuta care te face sa iti doresti sa le recitesti, descoperind de fiecare data alte nuante, alte valente.



Lawless- the ultimate gangster movie

Lawless este povestea celor trei frati Bondurant- nume ce ilustreaza spiritul din care sunt caliti- prinsi in valtoarea perioadei late prohibition si care reusesc sa supravietuiasca, infruntand cu un curaj nebun, adesea pompos, mana lunga a legii, reprezentata de personajul lui Guy Pearce, Charlie Rakes. Forrest, capul familiei, ii tine sub aripa sa pe cei foi frati, Howard si Jack si conduce o afacere de succes -produce ilegal alcool de buna calitate- care se intinde dincolo de granitele catunului Franklin.

Echilibrul initial este disturbat de aparitia adjunctului serifului, Charlie Rakes, care vine de la Chicago, hotarat sa spulbere aura de invincibilitate a fratilor Bondurant. Inca de la inceput, Rakes si Forrest se posteaza pe pozitii diferite, incapatanarea si mandria celui din urma, in opozitie cu aerul spilcuit, metrosexual si cruzimea lui Rakes. In spatele conflictului etern bine/rau, stau povestile de dragoste dintre Forrest si Maggie, interpretata cu delicatete de Jessica Chastain si Jack - mezinul si raissoneur-ul filmului - si Bertha Minnix, fiica pastorului comunitatii.

Tom Hardy (Forrest Bondurant) face primul sau rol serios dupa partituri secundare precum cele din Inception (2010) sau This Means War (2012); interpretarea sa este sensibila, in ciuda aerului de duritate. Howard (Jason Clarke) este un spirit traumatizat de ororile Primului Razboi Mondial, care atunci cand e treaz, isi urmeaza cu loialitate fratele iar cand se afunda in mrejlele licoarei albe, fara nume, uita de promisiuni si datorii. Jack (Shia LaBoeuf) este fratele mai mic, care nu este gratulat cu prea multa incredere dar care are initiativa, curaj si multa sensibilitate. Felul lui mucalit de a atrage atentia o cucereste pe Bertha (Mia Wasikowska) care penduleaza intre datoria filiala si primii fiori ai dragostei.


Filmul are ceva din prietenia celor trei nelegiuiti ai lui Scorsese (Good Fellas) desi personajele lui Hillcoat se ghideaza dupa alte reguli si principii de viata. In ciuda asteptarilor, filmul nu abunda in scene de violenta, ci este mai degraba focalizat pe conturarea unor personaje memorabile, precum cel al gangsterului Floyd Banner, interpretat de Gary Oldman sau cel al politistului Charlie Rakes, caruia regizorul John Hillcoat ii traseaza accente de psihopat.

Americanilor le plac povestile cu iz epic - vezi American Gangster - si nu ar fi de mirare ca filmul sa primeasca vreo nominalizare la Oscar 2013, fie doar pentru distributia generoasa si evocarea unei perioade glorioase a istoriei lor - The Roaring Twenties!