; movieschocolatebooks: Rust and Bone

Pages

Saturday, December 1

Rust and Bone

E trist dar adevarat: cateodata trebuie sa ti se intample lucruri urate in viata care sa te zdruncine si sa te trezeasca din inertie. Cum ar fi, sa ti se amputeze picioarele de la genunchi in jos, in urma unui accident stupid, provocat de o orca draguta dar imprevizibila. Sau sa vezi cum se scurge viata din trupul copilului tau de 7-8 ani si sa astepti neputincios sa se trezeasca din coma, ca sa te trezesti si tu la viata! Suna ca un cliseu sau poate usor redundant, insa in filmul lui Jacques Audiard, De rouille et d'os (2012), Stephanie (Marion Cotillard) si Ali (Matthias Schoenaerts) traiesc pe pielea lor aceste lucruri dramatice si brutale pentru ca, in mod miraculos, sa descopere iubirea: iubirea unei femei pentru un barbat, iubirea unui barbat pentru fiul sau, iubirea unei femei fata de sine si iubirea lor. Initial, cei doi trec unul pe langa celalalt, fara sa-si spuna prea multe, sunt ea- o femeie usor blazata, el- un tata usor iresponsabil. Viata lui Stephanie se sfarseste cu accidentul teribil pentru a incepe cand il cunoaste cu adevarat pe Ali, a carui viata debuteaza, cu adevarat, intr-una din scenele dure, dureroase de la sfarsitul filmului.




Sunt filme spectaculoase, cu efecte vizuale speciale, cu personaje remarcabile, cu decoruri marete, cu costume si recuzita de vis si sunt filme cu...oameni. Cu oameni simpli, nemachiati, care sangereaza cand sunt loviti, cu carne vie care vibreaza, cu zambete ce iti opresc respiratia sau cu priviri de o inocenta cutremuratoare, adica Rust and Bone. Filmul are scene violente, cu sange, oase rupte si dinti scosi, dar si unele pline de candoare: copilul Sam care se simte mai bine murdar, in cusca cainelui care e cel mai bun prieten al lui, Stephanie care se simte, pentru prima oara dupa accident, o fiinta normala cand inoata in mare, Ali care isi lipeste mainile sfaramate, pline de sange, de cele ale fiului sau, in coma.

Marion Cotillard face un rol puternic si te face sa privesti, chiar daca doar cu coada ochiului, fugitiv, 'viata de dupa accident', din perspectiva oamenilor mutilati. Cum este sa te trezesti, intr-o dimineata, frumoasa, dorita, cunoscuta, sa faci ceea ce faci in fiecare zi- sa lucrezi cu orcile si sa faci copiii fericiti- iar, brusc, urmatoarea ta amintire sa fie intr-o rezerva de spital, fara picioare. Si sa treci de la teama, disperare, tendinte de suicid, depresie, amorteala, la speranta, normalitate, iubire, nevoia de celalalt, sa te intorci la tine insati.

Matthias Schoenaerts va repune cu siguranta Belgia pe harta tarilor cu actori aratosi dar si talentati pentru ca are potential, are o privire sclipitoare si se pare ca este la fel de expresiv si in rolurile in limba engleza- a se vedea Blood Ties, pentru care a filmat alaturi de aceeasi Marion Cotillard. Personajul sau, Ali, nu are umor, nu prea are replici de agatat, dar e de ajuns sa priveasca intens femeile si acestea cedeaza, invariabil, farmecelor sale; totul pana cand Stephanie il invata ca, in viata, nu trebuie sa ii tratam pe ceilalti ca pe niste animale, chiar daca instinctele noastre primare ne induc, de cele mai multe ori, in eroare.

Vreau sa fac impresie buna, sa nu fiu catalogata drept "chick- flick lover", asa ca nu am varsat nicio lacrima, nu am suspinat in niciun moment al filmului, nu am sperat din tot sufletul ca Sam sa nu faca hipotermie si ca filmul sa nu aiba un final trist. Si in niciun caz nu sunt de acord cu titlul articolului din The Guardian!