; movieschocolatebooks: Dupa dealuri (Beyond the Hills)

Pages

Sunday, December 9

Dupa dealuri (Beyond the Hills)

Suntem atat de obisnuiti cu modul stramb in care este construita societatea romaneasca, cu acelasi mers prost al lucrurilor, cu ignoranta si plafonarea incat, desi ne repugna, ni se pare firesc. Si apoi vedem un film ca Dupa dealuri, care se simte ca o palma puternica si care mi-a dat un sentiment de jena atunci cand am incercat sa-mi inchipui cum suntem perceputi si compatimiti de restul lumii.


Subiectul filmului are la baza cele doua scrieri de non-fictiune ale Tatianei Niculescu Bran, ce descriu cazul de exorcizare al unei tinere in manastirea Tanacu, exorcizare ce a dus la moartea acesteia. Povestea filmului lui Cristian Mungiu este cea a doua prietene, Alina (Cristina Flutur) si Voichita (Cosmina Stratan) care au crescut impreuna, la orfelinat, dar pe care viata le-a despartit temporar: Voichita a ales drumul credintei si urmeaza sa fie maica la manastirea Tanacu iar Alina a ales sa plece sa lucreze in Germania. Nefericirea o face pe Alina sa se intoarca, in incercarea de a-si aduce prietena mai aproape de ea; insa, desi inca ii impartaseste sentimentele, Voichita a ales viata monahala. Disperata ca o pierde, Alina face o criza, ajunge la spital unde este diagnosticata cu o forma de schizofrenie; doctorul se descotoroseste de ea, romaneste, dupa ce ii sugereaza maicii sa cumpere medicamentele -"unul mai scump, unul mai ieftin"- de la o anumita farmacie. Intre timp, Voichita are grija de ea si ar vrea sa o tina aproape in speranta ca-l va descoperi pe Dumnezeu in inima ei. Episoadele in care Alina oscileaza intre cainta si revolta duc la imobilizarea sa, pe o cruce improvizata, in vederea exorcizarii ei. In cele din urma, tratamentul aplicat provoaca moartea fetei pe care doar preotul si maicile o vad ca pe un accident dublat de cele mai bune intentii.

Cristian Mungiu regizeaza o poveste controversata, fara a incrimina prin filmul sau pe cineva sau vreo institutie; jocul celor doua actrite este fabulos, Alina debordeaza de iubire, o iubire in numele careia face toate sacrificiile, Voichita este sfasiata intre sentimentele fata de prietena ei si iubirea pentru Dumnezeu. Care iubire e mai puternica, care iubire este permisa, care iubire invinge? Tensiunea, pe alocuri indusa de elemente specifice genului horror- lanturi, funii- este temperata prin jocul calm si vocea usor soptita a Voichitei, care e pusa in contrast cu izbucnirile pline de gelozie ale Alinei sau cu isteriile celorlalte maici. Filmul e captivant, in ciuda dialogurilor seci, si e la fel de impresionant ca 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, inscriindu-se in linia celor mai bune filme ale Noului Val romanesc.

Mi-a placut, in mod special, secventa de final, cu cele patru maicute si preotul, in masina de politie, asteptand venirea procurorului. Prin parbrizul masinii, se vede o intersectie acoperita de zapada, cu un munictor care, tot romaneste, sparge ceva cu picamerul in miezul iernii, iar indicatoarele, unul spre stanga, unul spre dreapta, duc amandoua, catre cate un asezamant bisericesc. Conversatia blazata a politistilor, care in prima faza se erijasera in doi veritabili aparatori ai legii, aduce acum in discutie o noua infractiune, semn ca viata merge inainte, cu dramele ei mai mici sau mai mari. De asemenea, felul in care este prezentata biserica, netencuita, fara picturi, nesfiintita, pe poarta careia se afla dictonul "Crede si nu cerceta", modul Voichitei de a se adresa preotului si maicii superioara cu apelativele "tati" si "mami", accentul care se pune pe donarea tuturor avutiilor- in speta banii castigati de Alina in Germania- asezamantului de la Tanacu, toate au ceva nefiresc, care da o nota de paganism intregul loc, ducand in derizoriu practicile si pe cei ce isi duc viata acolo. Iar intesitatea episodului cu exorcizarea este contrabalansata prin atitudinea maicilor si preotului, care au convingerea ca Alina este posedata si ca gestul lor este cel al unui crestin care vrea sa-si ajute aproapele; Voichita este singura ale carei indoieli nerostite capata o forma de umanitate, ea eliberandu-si prietena in final si relatand cu sinceritate incidentul in fata politistilor.

Dincolo de finalul trist, de povestea nefericita a celor doua prietene, Dupa dealuri este un film care readuce in discutie, e adevarat, printre multe alte teme, iubirea/neiubirea; sacrifiul pe care il facem in numele iubirii, iubirea pentru oameni, iubirea pentru Dumnezeu, iubirea pentru alegerile noastre si lipsa de iubire care e inlocuita cu frica, spaime, ignoranta si renuntare.

Post a Comment